You are currently browsing the monthly archive for Mai 2007.

Citeva pasaje exceptionale din capitolul 31 al cartii lui Iov, in care el povesteste cum intelegea sa-si traiasca credinta:

Daca n’am dat saracilor ce-mi cereau,
daca am facut sa se topeasca de plins ochii vaduvei,
daca mi-am mincat singur piinea, fara ca orfanul sa-si fi avut si el partea lui din ea,
eu, care din tinerete l-am crescut ca un tata,
eu, care dela naştere am sprijinit pe vaduva;
daca am vazut pe cel nenorocit ducind lipsa de haine, pe cel lipsit neavind invelitoare, fara ca inima lui sa ma fi binecuvintat, fara sa fi fost incalzit de lina mieilor mei;
dacă am ridicat mina impotriva orfanului, pentruca ma simteam sprijinit de judecatori;
atunci, sa mi se deslipeasca umarul dela incheietura, sa-mi cada bratul si sa se sfarime!

Caci ma temeam de pedeapsa lui Dumnezeu, si nu puteam lucra astfel din pricina maretiei Lui.
Ma intrebam citi dintre crestinii de azi ar putea citi acest capitol regasindu-se in cuvintele lui Iov.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Si Isus le-a zis:
„Credeti ca pot face lucrul acesta?” [Matei 9.28]

Intrebarea pe care Isus o adreseaza celor doi orbi din Capernaum, care cerusera indurare, mi se pare cea mai profunda problema la care omul trebuie sa raspunda.
Pentru ca pina la urma, indiferent de circumstante si de variabilele cu caracter personal, totul se poate reduce in esenta la intrebarea:
cred eu ca poate Dumnezeu sa faca lucrul acesta?
Iar raspunsul acesta nu-l dam cu gura, ci cu viata.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Calea nebunului este fara prihana in ochii lui, dar inteleptul asculta sfaturile.
[Proverbe 12:15]

Exista o categorie de oameni care au intotdeauna dreptate.
Care au intotdeauna ultimul cuvint.
Carora nu le poti demonstra niciodata ca gresesc. Pentru ca ei nu gresesc niciodata.
Daca totusi o fac, nu o recunosc niciodata si o ascund pina e prea tirziu pentru a mai indrepta ceva.
Acestia sint nebunii.

Inteleptul stie ca e limitat.
El stie sa ceara si sa asculte parerea altora, pentru ca singur poate gresi.
Nu cauta cu orice pret sa demonstreze ca are dreptate.
Cind s-a inselat si isi da seama, o spune si repara greseala.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Caci Domnul este Duhul; si unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.
[2Corinteni 3.17]

Zilele trecute, intr-o discutie de genul „ce-i este ingaduit si ce nu crestinului” am realizat un lucru care m-a stupefiat.
Ne e frica de libertate.
Ne temem sa ne asumam slobozenia in Hristos, si responsabilitatea care vine odata cu aceasta. Ne e frica sa ne lasam pe mina Duhului pentru calauzire, pentru ca ni se pare prea mare riscul de a cadea in neascultare.
Preferam sa ne ascundem in spatele regulilor, sa rescriem cu scrupulozitate fariseica un nou talmud, in care sa ni se spuna clar ce avem voie si ce nu avem voie sa facem. Ne simtim in siguranta in spatele manualelor, principiilor, prescrierilor de orice fel.
Decit libertatea Duhului [si renuntarea la „controlul” nostru], alegem oricind robia legii [si „siguranta” ei]. Iar Pavel numeste asta [Gal. 5] „cadere din har”.

Fratilor, voi ati fost chemati la slobozenie.
Numai, nu faceti din slobozenie o pricina ca sa traiti pentru firea paminteasca, ci slujiti-va unii altora în dragoste. [Galateni 5.13]

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Cine umbla cu inteleptii se face intelept,
dar cui ii place sa se insoteasca cu nebunii o duce rau.
[Proverbe 13.20]

E ceva in neregula cind ajungila concluzia ca le stii pe toate, cind nu mai simti ca inveti, cind constati ca incepe sa-ti placa compania celor care-ti dau dreptate, sau ca te simti bine in locurile unde cuvintul tau e ultimul cuvint. E trist sa vezi ca exista o plafonare elitista.
Scriptura ne vorbeste despre crestere. Se creste in har, se creste in sfintenie, se creste in intelepciune. Iar cine vrea sa creasca va cauta compania celor de la care simte ca invata [chiar daca sint pe pozitii contradictorii], va citi lucrurile care simte ca il hranesc [chiar daca il solicita mai mult] , va merge in locurile care il provoaca si il dezvolta [chiar daca uneori este neplacut si dificil].

Pentru ca intelepciunea se iveste in cele mai neasteptate locuri.
Mai buna este intelepciunea decit taria! Totusi intelepciunea saracului este dispretuita, si nimeni nu-l asculta. [Eclesiastul 9.16]

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

O inima linistita este viata trupului, dar prizma este putrezirea oaselor. [Proverbe 14.30]

Parca ne trimite cu gindul la un film horror acest proverb.
Nu-ti trebuie un simt special pentru a constata ca intre oameni este de cele mai multe ori o atmosfera apasatoare, un aer greu, irespirabil. Miroase urit in lumea relatiilor interumane, si nu e de mirare cu atitea cadavre vii, care desi umbla, sint in descompunere. Invidia, vesnica nemultumire, dusmania, gelozia, ura, resentimentele, apasa si sufoca. Nu doar pe ceilalti, ci chiar pe cei in cauza. Nu degeaba se zice ca invidia „te roade”, sau ca rautatea „te maninca”.
„Mireasma de viata” a crestinului e intotdeauna binevenita. Incearca sa fii o gura de aer curat.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

David a intrebat pe Domnul. Si Domnul a zis:
„Sa nu te sui; ci ia-i pe la spate, si mergi asupra lor in dreptul duzilor.
Cind vei auzi un vuiet de pasi in virfurile duzilor, atunci sa te grabesti, caci Domnul merge inaintea ta ca sa bata ostirea Filistenilor.
[2Samuel 5.23,24]

Astazi ar trece drept superstitiosi, naivi, sau de-a dreptul stupizi, astfel de oameni care sint gata sa se arunce in lupta cind aud vuietul produs de vint in virful copacilor, pentru ca il iau drept pasii lui Dumnezeu care merge inaintea lor in batalie.
Sau poate am pierdut noi acea abilitate de a vedea semnele cu care Dumnezeu ne inconjoara si prin care ne vorbeste. Biblia vorbeste de oameni simpli care stiu sa „decodeze” mesajul divin camuflat in cotidian.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Dumnezeu Se uita dela inaltimea cerurilor peste fiii oamenilor,
ca sa vada daca este cineva care sa fie priceput, si sa caute pe Dumnezeu.
[Psalmul 53.2]

Este atit de frumoasa aceasta imagine a lui Dumnezeu care din inaltimea cerurilor priveste pe pamint cautind ceva.
Iar ceea ce spera El sa vada, sint oamenii priceputi.
Si cit de diferita este intelegerea Lui despre ce inseamna a fi priceput, de intelegerea noastra.
Pentru El, omul istet, baiatul destept, descurcaret, priceput, inteligent, care „se stie”, care „le are”, care „le vede”, este cel care Il cauta. Toate celelalte vin pe deasupra.

Nu e nevoie sa te pricepi la toate. E destul sa fii priceput.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod