You are currently browsing the monthly archive for Iunie 2007.

Pui de napirci, cum ati putea voi sa spuneti lucruri bune, cind voi sunteti rai?
Caci din prisosul inimii vorbeste gura.
Omul bun scoate lucruri bune din vistieria buna a inimii lui; dar omul rau scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui.

[Matei 12.34,35]

In timp ce trecea pe linga un grup de copii, un preot il aude pe unul dintre ei in timp ce vorbea urit cu tovarasii sai de joaca si injura.
Oprindu-se il intreba:
– Daca ai auzi pe cineva vorbindu-ti in engleza, ce ai crede despre acea persoana?
– Ca este englez, raspunse copilul.
– Si daca ai auzi pe cineva ca vorbeste in spaniola?
– Ca este spaniol, desigur.

– Dar cind auzi pe cineva vorbind rautacios?

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Anunțuri

Si nu stii ca esti … orb.
Te sfatuiesc sa cumperi de la Mine … doctorie pentru ochi, ca sa-ti ungi ochii, si sa vezi.
[Apocalipsa 3.17,18]

In mintea lui de copil se nascu aceasta dorinta, asa ca merse la surioara lui mai mare si o intreba:
– Oare poate cineva sa-L vada pe Dumnezeu?
Ea izbucni in ris.
– Singur ca nu, prostutule, Dumnezeu este in cer, nimeni nu-l poate vedea.
Mai tirziu merse la mama sa, si-i puse aceiasi intrebare.
Cu blindete, mama ii explica de ce nici un om pacatos nu-l poate vedea pe Dumnezeu.
A crescut cu aceasta framintare, si rind pe rind, a pus aceiasi intrebare prietenilor sai, profesorilor sai, camarazilor de oaste, filosofilor vremii sau oamenilor religiosi. Cu mici variatii, raspunsul era acelasi.
In cele din urma, afla despre existenta unui om foarte batrin si intelept, la care toti oamenii mergeau cu framintarile lor si se intorceau cu raspunsuri. Asa ca facu drumul pina la locuinta batrinului, si cind ajunse inaintea lui il intreba:
– Oare exista vreun om care sa-L poata vedea pe Dumnezeu?
Aplecindu-se si vorbind in soapta, ca si cum ar fi vrut sa-i impartaseasca un secret, batrinul ii spuse:
– Nu stiu cum se face, dar de la o vreme nu pot sa vad nimic altceva.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Pentru ca unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra. [Matei 6.21]


Se spune ca intr-o duminica dupa-amiaza, predicatorul se intilneste cu un taran din parohia sa, care lipsise in acea dimineata de la biserica.
Asa ca dupa ce se saluta, il intreaba care a fost motivul lipsei sale.
Taranul raspunse:
-Am avut niste fin de urcat in sura, si m-am temut sa nu vina ploaia si sa-l ude. Asa ca mi s-a parut mai cinstit sa stau in sura cu gindul la biserica, decit sa stau in biserica cu gindul la fin.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Dar cind va veni Fiul omului, va gasi El credinta pe pamint? [Luca 18.8]

„Daca Hristos si-ar face acum aparitia, I s-ar cere un autograf si nimic mai mult.” [Lev Tolstoi]

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Preotii cei mai de seama, impreuna cu carturarii si batranii, isi bateau si ei joc de El, si ziceau:
„Pe altii i-a mantuit iar pe Sine nu Se poate mantui!
Daca este El Imparatul lui Israel, sa Se pogoare acum de pe cruce, si vom crede in El!
S-a increzut in Dumnezeu: sa-l scape acum Dumnezeu, daca-L iubeste.
Caci a zis:
,Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!” [Matei 27.43]

Se spune ca mai multi tineri ucenici stateau laolalta si discutau. La un moment dat, fiecare a inceput sa-si laude invatatorul lui.
– Invatatorul meu poate face minuni, stie sa citeasca gindurile.
– Asta e nimic, invatatorul meu face minuni mai mari. A traversat riul involburat umblind pe apa.
– Voi credeti ca astea-s minuni? Pai invatatorul meu de fiecare data cind se roaga, se inalta de la pamint si pluteste in aer.

Si tot asa, discutia a continuat pina au bagat de seama ca unul dintre ei ii asculta atent, insa nu spunea nimic. Atunci l-au intrebat:
– Ia spune, invatatorul tau ce minuni poate face?
El a raspuns:
– Pentru invatatorul meu, cea mai mare minune este sa nu faca minuni.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

…m-am deprins sa fiu multumit cu starea in care ma gasesc. [Filipeni 4.11]

Un rege avea o gradina foarte mare si frumoasa, in care nu gaseai doua plante la fel. Intr-o dimineata, intrind in gradina sa, o gasi pe toata vestejita si pe moarte. Chiar linga poarta era un stejar. Cind regele l-a intrebat ce s-a intimplat, stejarul i-a raspuns ca e plin de tristete si nu vrea sa mai traiasca pentru ca el nu e mereu verde ca pinul. Ajungind in dreptul pinului, regele repeta intrebarea. Pinul ii raspunse ca s-a saturat de viata, pentru ca el nu face struguri, ca vita de vie. Vita de vie se plinse ca nu mai poate suporta sa traiasca fara sa faca fructe atit de mari ca piersicul. Si tot asa, raspunsul se repeta pe masura ce regele isi continua plimbarea. Deodata, privirea regelui se opri pe o floricica colorata. Singura floare care nu se vestejea, ba chiar parea ca o duce foarte bine. Regele a intrebat-o:
-Cum se face ca tu nu esti trista si satula de viata?
-O, la inceput am fost si eu exact la fel -raspunse floricica- insa apoi am stat si m-am gindit ca daca ai fi dorit in locul meu un stejar, aici ar fi stat un stejar, sau daca ai fi dorit un piersic, cu siguranta ai fi plantat aici un piersic.
Si atunci am inteles ca tu ti-ai dorit aici o floricica colorata, si toata tristetea mi-a disparut.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Sa nu dati uitarii primirea de oaspeti, caci unii, prin ea au gazduit, fara sa stie, pe ingeri. [Evrei 13.2]

Nu [doar] la ospitalitate mi s-a dus gindul cind am recitit acest text. Pentru ca alaturi de primirea de oaspeti, aici ar fi putut scrie la fel de bine, incurajarea, facerea de bine, milostenia, etc.
Intrebarea care mi-a venit in minte a fost: oare pe linga citi ingeri mi-a fost dat sa trec in viata?
Si mi-am amintit si de cuvintele Domnului: „Mie [nu] mi le-ati facut” si m-am intrebat de cite ori am stat alaturi de El, sau am trecut pe linga El, fie prea absorbit de mine si ale mele [ca majoritatea oamenilor], fie absorbit de „cele sfinte” [precum preotul sau levitul din pilda samariteanului cel milostiv].
Iar miine mi-am propus sa intilnesc un inger.
Sau chiar pe Domnul.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

 Imparatul lui Israel, vazindu-i, a zis lui Elisei:
„Sa-i macelaresc, sa-i macelaresc, parinte?”
„Sa nu-i macelaresti”, a raspuns Elisei.
„Obisnuiesti tu oare sa macelaresti pe aceia pe care ii iei prinsi cu sabia si cu arcul tau? 
Da-le paine si apa, ca sa manince si sa bea; apoi sa se duca la stapinul lor.
[2Regi 6.21,22]

Elisei, vinat de sirieni este ajutat de Dumnezeu nu numai sa scape de ei, ci sa-i aduca in Samaria chiar in miinile ostirii lui Israel. Era momentul perfect pentru a da o lectie acestor necredinciosi plini de rautate. Era momentul perfect sa le arate cu cine s-au pus, si cine este de fapt Dumnezeul lui Israel. Iar nerabdarea din intrebarea imparatului ne arata ca nu voia sa rateze aceasta lectie.
Din fericire, nici profetul nu voia sa o rateze. Asa ca domolind rivna imparatului, le pune inainte o altfel de lectie. A iubirii. Si le arata de fapt cu cine s-au pus. Cu un om pe care fusesera trimisi sa-l prinda, si care, cind ii are in puterea lui, ii ospateaza si le reda libertatea.
„Si ostile Sirienilor nu s-au mai intors pe tinutul lui Israel.
Poate ca atunci cind cei din jurul nostru „o merita”, si cind avem in fata ocazia perfecta de a „ii pune cu botul pe labe”, si de a le da o lectie pe care sa n-o uite prea curind, aceasta ar trebui sa fie lectia pe care s-o oferim.
Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Nu te teme de nimic, caci Eu te izbavesc, te chem pe nume: esti al Meu.
Daca vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine; si riurile nu te vor ineca;
daca vei merge prin foc, nu te va arde, si flacara nu te va aprinde.
[Isaia 43.1,2]

Una din cele mai frumoase promisiuni ale Bibliei, interesanta si provocatoare prin continutul ei. Spun asta pentru ca Dumnezeu nu promite [asa cum poate am fi asteptat sau dorit noi] ca ne va feri de ape, de riuri, de foc, de flacari. Dimpotriva, posibilitatea situatiilor dramatice ramine deschisa. Iar Dumnezeu spune ca ne lasa sa trecem prin ele, dar trece si el impreuna cu noi. El ne fagaduieste nu ocrotire de necazuri, ci ocrotire in necazuri, nu ocolirea incercarilor, ci putere in incercari, nu indepartarea suferintei, ci mingiiere in suferinta. Si mai ales acel:
„Sint aici.
Esti al Meu.”

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

David a cunoscut ca Domnul il intarea ca imparat al lui Israel,
si ca imparatia lui s’a inaltat foarte mult,
din pricina poporului Sau Israel.  [1Cronici  14.2]

Il admir pe David pentru ca a inteles un lucru pe care atit de putini oameni il pricep. Nu doar ca orice lucru bun din tot ce sintem, tot ce avem, sau tot ce am devenit, este urmarea binecuvintarii lui Dumnezeu, ci mai mult decit atit, Dumnezeu nu ne-a inzestrat, calauzit, binecuvintat doar pentru noi, si de dragul nostru, ci din pricina multor altora peste care aceasta binecuvintare se va rasfringe. Si nu-i usor sa pricepi ca Domnul te inalta si te intareste pentru ca-Si iubeste copiii, si vrea sa-i binecuvinteze prin tine.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

De aceea, sa lasam adevarurile incepatoare ale lui Hristos, si sa mergem spre cele desavirsite, fara sa mai punem din nou temelia pocaintei de faptele moarte, si a credintei in Dumnezeu
[Evrei 6.1]

Cred ca celebra sintagma „incremenirea in proiect” descrie foarte bine experienta spirituala a majoritatii crestinilor. Incremenirea in superficial, incremenirea in teorie, traind mereu „noi inceputuri”, vazind in fiecare an nou o sansa de relansare a vietii spirituale, mereu dependenti de cineva care sa gindeasca pentru ei, fara a trai vreo schimbare, dar vazind tocmai in aceasta incremenire o virtute.
Chemarea lui Hristos este si o chemare afara din vesnicele inceputuri. O chemare la a cladi mai departe casa, si nu doar a-i repune  temelia, mereu si mereu.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Atunci unii din carturari si din Farisei au luat cuvintul, si I-au zis:
„Invatatorule, am vrea sa vedem un semn dela Tine!” [Matei 12.38]

Traim intr-o lume care ne invata sa punem pret pe garantii, sa nu ne asumam riscuri fara a fi acoperiti. De mici invatam ca nu se da vrabia din mina pe cea de pe gard, ca se prea poate sa te casatoresti din dragoste, dar nu strica niciodata sa ai un contract prenuptial, ca atunci cind o reclama iti promite luna de pe cer, ai face bine sa citesti ce scrie in colt cu litere marunte, ca vorba zboara, dar ce-i scris ramine… Nu te lasa fraierit! Intotdeauna cere garantii.
Iar Dumnezeu nu e dispus intotdeauna sa ne ofere garantii. El vrea sa ne asumam riscuri, sa mergem pe mina lui, uneori orbeste [„nu prin vedere”] pentru ca altfel, cum am putea invata increderea ?

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Domnul te va calauzi neincetat [Isaia 58.11]

Imi place aceasta promisiune din pricina trimiterii pe care o face la permanenta, la continuitate. Dumnezeu nu ofera calauzire doar atunci cind simtim noi ca nu stim incotro si ne trebuie indrumare, ci intotdeauna. E cumva diferenta dintre a avea indicatoare care sa iti arate directia la fiecare intersectie, sau a avea linga tine o calauza care stie drumul si toate secretele lui. Si imi dau seama cit de bogata ar fi viata noastra in surprize din partea Lui, daca am cauta neincetat aceasta calauzire, chiar si in situatii comune sau pline de rutina, chiar si in lucrurile pe care stim sa le facem bine, aproape din reflex. Poate Dumnezeu vrea sa ne arate ca se poate si altfel.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

S-a sculat de la masa, S-a dezbracat de hainele Lui, a luat un stergar, si S-a incins cu el.
Apoi a turnat apa intr-un lighean si a început sa spele picioarele ucenicilor, si sa le stearga cu stergarul cu care era incins.

[Ioan 13.4,5]

In timpul unei campanii militare, un pluton muncea la repararea unei cai ferate distruse de bombardament. Citiva soldati, desi se straduiau, nu puteau clinti un stilp greu, cazut peste sine. Alaturi, caporalul striga la ei, ocarindu-i pentru neputinta lor. Trecind pe acolo, un om l-a intrebat:

– De ce nu-i ajuti si dumneata ?
– Eu sunt caporal, eu supraveghez si comand. Ei trebuie sa munceasca!

Strainul nu a mai spus nimic, dar si-a scos haina si a inceput sa traga si el cot la cot cu soldatii de un capat al stilpului. Dupa scurt timp, au reusit sa elibereze sinele. Incintati de reusita, soldatii i-au multumit strainului care, luindu-si haina sa plece, i-a mai spus caporalului:

– Daca va mai fi nevoie, sa ma chemati si altadata!
– Da ?! – zise in batjocura caporalul. Dar cine esti dumneata ?
– Sunt generalul acestei divizii …

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Cit sunt de sus cerurile fata de pamint, atit sunt de sus caile Mele fata de caile voastre si gindurile Mele fata de gindurile voastre. [Isaia 55.9]

Ma gindeam cu cita usurinta cladim iluzia ca Il intelegem pe Dumnezeu, ca stim cum este, de ce este, cum procedeaza intr-o anumita situatie, si de ce o face. Cu cita siguranta explicam oamenilor ca ce s-a intimplat, asa trebuia sa se intimple si nu altfel, cu cita elocventa aratam ca aceasta e voia Lui si nu alta, cu cita rivna aparam dreptatea si iubirea Lui chiar si atunci cind nu se vede nici o farima din ele. In fata suferintei si nedreptatii ne exersam ca aparatori ai lui Dumnezeu. Sintem prietenii lui Iov, sau chiar mai buni decit ei. Iar Dumnezeu tine sa ne aduca aminte ca e altfel. Ca uneori il prefera pe cel care Ii pune la indoiala dreptatea si iubirea, dar Il cauta si Il doreste desi nu-L intelege, decit o adunatura de „credinciosi” grijulii sa apere ideea de „Dumnezeu bun si iubitor”, dar straini de El.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Voi mai ramine totusi in Efes pina la Cincizecime, caci mi s-a deschis aici o usa mare si larga, si sint multi potrivnici. [1Corinteni 16.8,9]

M-a contrariat aceasta declaratie a lui Pavel.
De regula vedem usi deschise acolo unde totul merge „ca uns”, cind totul pare sa contribuie la implinirea planurilor noastre, si cind nu intimpinam nici un fel de obstacole. Atunci, spunem ca Dumnezeu ne-a deschis usile. Pavel insa vorbeste despre „o usa mare si larga” in Efesul pe care Evanghelia l-a impartit in doua: acei citiva care au crezut plini de bucurie si marea gloata, din ce in ce mai ostila care sfirseste prin a provoca rascoala ce a determinat plecarea lui Pavel de acolo.
Ajuta-ne Doamne sa vedem si usile mari si largi care stau deschise printre potrivnici, obstacole si nevoi. Cu identificarea celorlalte, cind toate ne ies bine si se potrivesc la fix, ne descurcam si singuri. Dar pentru a le vedea pe acestea ne trebuie credinta.

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod