Pe cand sedea Isus la masa, in Betania, in casa lui Simon leprosul, a venit o femeie, care avea un vas de alabastru cu mir de nard curat, foarte scump; si, dupa ce a spart vasul, a turnat mirul pe capul lui Isus. Unora dintre ei le-a fost necaz, si ziceau: „Ce rost are risipa aceasta de mir? Mirul acesta s-ar fi putut vinde cu mai mult de trei sute de dinari, si sa se dea saracilor.” Si le era foarte necaz pe femeia aceea. Dar Isus le-a zis: „Lasati-o in pace; de ce-i faceti suparare? Ea a facut un lucru frumos fata de Mine; caci pe saraci ii aveti totdeauna cu voi, si le puteti face bine oricand voiti: dar pe Mine nu Ma aveti totdeauna. Ea a facut ce a putut; Mi-a uns trupul mai dinainte, pentru ingropare. Adevarat va spun ca, oriunde va fi propovaduita Evanghelia aceasta, in toata lumea, se va istorisi si ce a facut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”

[Marcu 14.3-9]

Interpretind ungerea cu mir ca o jertfa cu bun miros, ca o manifestare de iubire si ca un simbol al imbalsamarii Sale apropiate, certindu-si ucenicii pentru a fi dat in vileag o minte obtuza, o conceptie meschina a vietii si un atasament avar pentru arginti, Iisus iarasi ni se infatiseaza ca un adevarat gentleman si totodata ca un model pentru toti crestinii care se cade sa fie cit mai putin inrobiti de bunurile trecatoare ale acestei vieti si cit mai convinsi ca Hristos este vrednic de orice sacrificiu, ca nimic nu-i prea bun, ori prea mult, ori prea costisitor pentru El.

Nicolae Steinhardt

Cuvîntul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fara rod

Anunțuri